Acasa | Stiri | Anunţ şoc la Ştiinţa! Înainte de meciul cu Steaua, Henteş pleacă la muncă, în Germania!

Anunţ şoc la Ştiinţa! Înainte de meciul cu Steaua, Henteş pleacă la muncă, în Germania!

Marime font: Decrease font Enlarge font
image

Un rugbyst de la Ştiinţa Petroşani a anunţat pe ultima sută de metri că se lasă de acest sport

Cu doar câteva zile înainte de partida de la Bucureşti, cu Steaua, un component al echipei de rugby, Ştiinţa Petroşani, a făcut un anunţ şoc. Ovidiu Henteş, aripă, 27 de ani şi-a anunţat colegii că se lasă de sport şi că pleacă la muncă, în Germania. Văzut ca un jucător de bază în echipa pregătită de Alexandru Lupu şi Emil Drumea, Henteş a mai avut câteva tentative de a pleca la muncă în străinătate dar s-a răzgândit mai de fiecare dată. Dacă stăm bine să ne gândim plecarea sportivului nu este tocmai o surpriză având în vedere faptul că tot mai mulţi sportivi din Vale au ales munca în străinătate pentru a-şi putea întreţine familia. Astfel au plecat la muncă, fie în Spania, Germania sau Italia foşti fotbalişti la Jiul sau Minerul Lupeni, dar şi rugbişti, foşti la Ştiinţa, care pe vremuri cochetau cu Naţionala. Se pare că la baza deciziei luată de sportivul petroşenean a stat şi salariul mic pe care un rugbist îl are în momentul de faţă în România.

Câştiguri mici faţă de fotbal

Un jucător de la Ştiinţa câştigă în medie între 9 şi 15 milioane de lei vechi, iar cei care muncesc, cum este cazul celor cinci rugbişti, care lucrează în subteran, pot ajunge la suma de 30 de milioane de lei vechi.

"Câştigurile sunt destul de mici având în vedre că rugby-ul este totuşi un sport care te deformează, te uzează, lasă urme. Este puţin în comparaţie cu cât câştigă un fotbalist din Liga a doua, spre exemplu. Ştim că se fac eforturi mari pentru se întreţine o echipă de rugby, dar cu 10 milioane de lei vechi nu poţi să trăieşti decent, probabil că acesta este unul din motivul pentru care mulţi dintre noi aleg să plece în străinătate", spuneau jucătorii.

Ştiinţa joacă pe prime

Oficialii echipei de rugby Ştiinţa Petroşani fac totuşi eforturi serioase pentru ca gruparea petroşeneană să nu simtă atât de mult marile lipsuri. "Este greu să întreţii o echipă în prima Divizie. Noi facem tot ce ne stă în puteri ca jucătorilor să nu le lipsească nimic, dar nu totul depinde numai de noi mai sunt şi alţi factori, mai avem şi noi promisiuni. Totuşi în ciuda faptului că bugetul pe care îl avem nu este unul mare, jucătorii vor evolua pe prime şi este numai în interesul lor să se concentreze la jocuri", au spus oficialii.

Partida Ştiinţa Petroşani - Steaua Bucureşti se va juca, la Bucureşti şi nu la Petroşani aşa cum era prevăzut iniţial. Oficialii Ştiinţei au cerut Federaţiei şi echipei Steaua ca partida să se joaca în capitală dat fiind faptul că terenul din Petroşani este impracticabil şi ar fi fost un adevărat pericol, pentru jucători, care s-ar fi putut accidenta.

 

prosport.ro

Adauga la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg
  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tiparire
  • Plain text Doar text
Tag-uri
Evalueaza acest articol
5.00