Argentina primeste 10 milioane de dolari de la IRB pentru integrarea in TriNations
Argentina pare sa fi tras lozul castigator atunci cand s-a decis includerea sa in Turneul celor 3 Natiuni.
Pentru a o ajuta sa se integreze din 2012, IRB (forul mondial) a decis sa-i acorde o "subventie" de 10 milioane de dolari. Banii vor veni insa pe parcursul a 4 ani, rezultand asadar 2,5 milioane de dolari pe an. Atentie insa, pentru a primi acesti bani Federatia Argentiniana trebuie sa indeplineasca fara echivoc conditiile pe care IRB le va pune, mai ales de cheltuire a lor. In plus, argentinienii vor mai beneficia si de suportul SANZAR, confederatia din acea zona a lumii, care a anuntat ca pune si ea la bataie cateva milioane de dolari.
Argentina va intra in Turneul celor 3 Natiuni in 2012. Decizia a fost luata in urma cu ceva vreme, insa ea a fost si este in continuare conditionata de niste "termeni". Mai exact, trebuie ca argentinienii sa indeplineasca anumite criterii impuse de IRB, de organizare dar si de siguranta financiara. Pentru a ajuta Federatia Argentiniana, IRB a anuntat un plan care prevede acordarea a 10 milioane de dolari. Acesti bani vor veni pe 4 ani, 2012-2015, insa vor fi supraveheati cu mare atentie. In plus, SANZAR ofera si ea o suma apropiata, tot in incercarea de a aduce rugbyul argentinian cat mai aproape de nivelul australienilor, sud-africanilor si neozeelandezilor.
Interesant este faptul ca Argentina a apelat la IRB si pentru un alt gen de ajutor. Argentinienii vor ca IRB sa "imbunatateasca" celebra "Regula 9" care se ocupa de eliberarea jucatorilor. Tinand cont ca majoritatea rugbystilor de top din Argentina evolueaza in Europa, SANZAR, organizatoarea TriNations, a cerut ca nationala "pumelor" sa fie ajutata sa nu aiba nici un fel de probleme in eliberarea rugbystilor de la formatiile de club, altfel existand riscul ramanerii pe dinafara celebrei competitii. Marea provocare va fi impunere acestor eliberari de jucatori in Franta, acolo unde deja au fost o serie de "ciocniri" intre cluburi si echipele nationale din cauza calendarului aglomerat. O intrunire a IRB-ului in acest scop va avea loc pe 12 mai.
Argentina este in acest moment singura echipa din fruntea clasamentului mondial al IRB care nu este implicata intr-unul dintre turneele majore, Six Nations sau TriNations. Argentinienii se bazeaza doar pe meciurile test cu marile natiuni pentru a se pregati de Cupa Mondiala la care a ocupat, la editia precedenta, locul 3, trecand de Franta in finala mica.
rugby.ro



del.icio.us
Digg